Oriunde privesc, văd parfumul ei cu sufletul meu! Nu aș fi cunoscut Raiul, dacă n-aș fi primit-o pe ea.

Creatorul o zămislise din coasta visului meu, căci ea, toată, era creată după chipul și asemănarea mea.

Când am respirat prima oară prezența ei, plămânii mei s-au înfruptat din parfumurile zeilor. Instantaneu am închis ochii pentru a o vedea mai bine prin toate simțurile mele. Îi simțeam textura pielii, demna de răsfăț și mângâiere, iar aceasta lucru mă făcea să o pictez prin poftele mele cu culori calde, suave și dulci de vanilie. Dumnezeule, câtă esență în ea!

Cu cât era aproape de mine, cu atât o doream să îmi pătrundă simț cu simț făptura. Pe măsură ce mă adânceam în profunzimile ei, mirosul umed al ambrei îmi trezea instincte animalice care mă făceau să renunț la înalta mea calitate de om.

Când mi-a permis să mă apropii mai mult și să o trag adânc înăuntrul meu, de parcă aș fi vrut să o păstrez acolo într-un mod extrem de egoist, s-a abandonat toată în a mă îmbăta cu arome noi, surprinzătoare și îmbietoare de patchouli. În momentul acela m-am cutremurat ca în fața unui templu.

În timpul acela perfect devenise religia mea, mă îngenunchiase pe vecie smerit în fața sfințeniei ei. Îmi provoca creativitatea și mă învârtea în spiralele ei de cedru. Eram pierdut. Aveam o singură destinație. Arderea ei.

O vroiam în flăcări. O vroiam dansându-și lumina doar pentru mine, unduindu-și flăcăra după respirația mea. Mi-o doream din ce în ce mai mult. Vroiam să fie singura lumină a Întunericului meu. Mi-era suficientă!

Simțeam, auzeam, gustam, atingeam și miroseam Raiul prin ea.

Prin prezența ei, camera mea devenea sanctuar. Îngenuncherea simțurilor mele într-un abandon total devenea ritualul meu preferat.

Tot ce mi-a dăruit mai departe m-a înlănțuit pe termen lung de puterea pe care o avea asupra mea. Din unduirile ei fierbinți s-au presărat petale de trandafiri care mă îmbiau să mă întind, să mă relaxez, să mă abandonez total și profund ei, doar ei. Nu mai mi-era clar dacă e voința mea sau a ei.

Pe buzele ei ședeau pofticioase nuanțe de rodii și prune cărnoase, zemoase. Delicioase. Simțeam pe corp picăturile ei ca de ceară, care nu doar că îmi trezeau simțuri netrăite atât de intens până atunci, dar îmi creau convingerea că prin ea, sunt miruit cu cel mai sfânt nard.

Inspiram adânc înăuntrul meu tot ce era legat de ea.

Forma ei care lua diferite altele, asemeni zecilor de mii de nuanțe ale aceleiași culori, mă înnebunea pur și simplu. Degetele mele o gustau, ochii mei o miroseau, pielea mea o auzea, urechile mele o vedeau perfectă.

Așa cum era, îmi scurtcircuita simțuri, gânduri și gesturi. După care îmi crea altele noi. De parcă eram castelul ei de nisip umed, doar la dispoziția ei creatoare și îi dădeam dreptul de a mă dărâma de mii și mii de ori pentru a mă construi iar și iar.

Pe ea, n-am s-o uit niciodată. A intrat în mine din întâmplare și a rămas din certitudine.

O merit. E a mea. Va arde cu și pentru mine până la capăt. Mă va lumina și mă va încălzi cu focul ei. Mă va înmuia și mă va întări cu mirosul ei. Îmi va face poftă nemărginit de a-i gusta cu imaginația aromele misterioase, rând pe rând. Mă va smeri și mă va sfinți cu aceeași candoare delicioasă. Mă va pătrunde până în miezul ființei, chiar și atunci când doar va sta lângă mine.

Îmi va fi templul în care sufletul meu va îndrăzni să pășească desculț.

Va fi păcatul meu nevinovat prin care am primit în dar Raiul.

Ea este lumânarea mea, It's Candlelicious.