Mă simt învins.
Mă simt învins. Mă simt departe de calea mea, de misiunea sufletului meu. Mă doare prea tare să trăiesc la fel. Cum să îmi schimb viața? Ce pot face azi?
Te-ai auzit vreodată spunând asta?! În sesiunile ultimelor zile, am tot auzit-o de la oameni frumoși. Am auzit-o adesea și înăuntrul meu. Sunt om. Am pășit prin întuneric și Lumină, ca și tine. M-a durut prea tare, am suferit prea mult ca să mă opresc acolo unde eram.
Am stat cu toții, măcar o dată, pe marginea Drumului nostru, privind în gol, deznădăjduiți, singuri și amărâți. Ochii ne dansau umed imaginile unei lumi în care nu ne mai regăseam. Nu ne aflam locul și timpul nici înafara, nici înăuntrul nostru.
Am așteptat prea mult salvarea dinafară, am așteptat recunoașterea, confirmarea, iertarea, dragostea, abundența, împlinirea... De-afară! Pentru că înăuntrul nostru nu mai fusesem de mult. Era pustiu.
Am făcut slalom prin viață făcând alegeri bune și mai puțin bune, până când ne-am împotmolit în labirintul minților noastre îmbuibate de condiționări, de programe limitative ori de credințe sabotoare.
Cine să ne fi arătat Calea înapoi către noi?! Cine să fi știut când am pășit înafara drumului, pe arătura uitării?! Care era firul Ariadnei care să ne poarte înapoi?!
Am rămas reci pe marginea împlinirii sensului nostru, clocotind înăuntrul nostru încă, visurile neîmplinite și iubirile netrăite.
Am rămas acolo, fiindu-ne sete de viață și negând-o cu buzele crăpate de rușine și vinovăție.
Am rămas acolo, fiindu-ne foame de dragoste și respingând poftele ce-au rămas întipărite în papilele sufletelor noastre.
De pe marginea drumului nostru, păream cerșetori trecătorilor prin viețile noastre. Din când în când, ne mai aruncau pe alocuri o bucată de vis ori o monedă de schimb.
Însă a venit o zi, când nu ne-a rămas decât să crăpăm întunericul uitării de sine pentru a permite luminii aducerii aminte să țâșnească, și am auzit dinăuntru ce nu ni s-a spus dinafară: "Ridică-te și mergi!"
Iar din momentul acela, Vocea nu s-a mai oprit să se facă auzită. Ne-a devenit far în furtunile întunecate ale uitării de noi. Ne-am ancorat în Vocea aceasta, dintr-o credință fermă că ne-aduce la malul Noului Pământ - O Viață9.
N-am știut de la început că e vocea sufletului nostru, dar pe parcurs, a devenit atât de evident.
- Suferința te-a adus aici, te-a împins să crești, să te trezești. Așadar, iartă și mulțumește tuturor celor ce te-au adus aici! Dar mai presus de toate, iubește!
Am urmat-o tăcuți, prea obosiți să mai opunem rezistențe. Și ne-am investit în iertare, recunoștință și iubire. Atât cât am putut. Așa cum putut.
Într-un timp, am îndrăznit să vorbim cu Vocea aceasta. Și am întrebat-o:
- Cum aș putea să o iau de la capăt? Cum mă întorc la mine?
Iar Vocea a răspuns:
- Privește în tine și rămâi în prezent. Află-ți Adevărul. Identifică-ți dorințele și intenționează-le. Simte-le permanent împlinirea. Dedică-te prin respirație și acțiune împlinirii visurilor tale. Șlefuiește-ți permanent credința realizării lor. Crezi în tine și iubește-te! Oferă-ți tot ce ai așteptat să primești dinafară. Trăiește! Trăiește-te! Și ridică-te să mergi mai departe, iar și iar! Sunt aici, acum, cu tine! Eu sunt oricând, oriunde, oricum, cu tine mereu. Eu sunt tu. Eu sunt Sufletul tău. Iubește-te! Iubește!
Textul este o invitație la trăire, nu la citire! Dacă ai ajuns până aici, ia-l ca pe un semn de la Sufletul tău, întru aducere-aminte. Ridică-te și mergi! El a curs de la Sine, plecând de la citatele cu care mi-am început ziua.
"Spune-mi și am să uit. Arată-mi și poate am să îmi amintesc. Fă-mă să simt și voi înțelege cu adevărat!" Lao-Tzu
"Oamenii vor uita ce le-ai spus, vor uita ce le-ai arătat, însă nu vor uita niciodată cum i-ai făcut să (se) simtă." Maya Angelou
Prea mult de gândit și prea puțin de simțit ne oferim în viață.
Poate de aceea ne simțim goi și plini de gânduri.
Ia-o ca pe o invitație la simțire și împărtășește cu mine, ce simțiri ți-au declanșat rândurile acestea.
Sunt deschisă să te primesc.